Un profesor universitar spune că i-a fost falsificată semnătura pentru cartea unui deținut

Un profesor universitar spune că i-a fost falsificată semnătura pentru cartea unui deținut
Publicat: 16/01/2016, 23:08

Emanuel Plopeanu a declarat, pentru MEDIAFAX, că va sesiza procurorii anticorupție, după ce pe recomandarea pentru volumul „Comunicare și manipulare”, scris de deținutul Senol Zevri, de la Penitenciarul Poarta Albă, apar numele și semnătura sa despre care cadrul didactic susține că a fost falsificată.

De asemenea, decanul Facultății de Istorie și Științe Politice a precizat că nu își asumă titulatura de coordonator științific, cu care este trecut în cartea respectivă.

„Semnătura mea a apărut falsificată sub titulatura de coordonator științific pe care eu nu o asum. La sfârșitul recomandării apar numele meu, gradul meu didactic și semnătura care nu-mi aparține”, a afirmat Emanuel Plopeanu.

El a explicat că singura sa legătură cu acest caz este că a semnat un certificat prin care atestă că persoanele care au coordonat volumul respectiv sunt membri ai facultății pe care o conduce.

„Există o semnătura a mea pentru că mi s-a spus că din punct de vedere procedural trebuie să ofer un fel de contrasemnare, de certificare a faptului că cei care semnează, colegii mei care semnează, sunt membri ai acestei facultăți”, a mai spus decanul Facultății de Istorie și Științe Politice, precizând că nu a avut nicio legătură cu autorul lucrării.

Emanuel Plopeanu a menționat că va sesiza „cât de curând” procurorii anticorupție în legătură cu această situație.

Senol Zevri, autorul lucrării respective, este fost membru PDL și fost director al Agenției pentru Protecția Mediului Constanța. În mai 2014, el a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare pentru luare de mită. În 3 decembrie 2015, Judecătoria Medgidia a admis cererea de eliberare condiționată formulată de Comisia de individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate de la Penitenciarul Poarta Albă, în cazul lui Senol Zevri. Hotărârea instanței a fost atacată de procurorii DNA, iar contestația acestora urmează să se judece pe 3 februarie, la Tribunalul Constanța.

Ministrul Educației, Adrian Curaj, a cerut Consiliului Național al Rectorilor (CNR) să solicite universităților o analiză punctuală a cazurilor în care profesorii din respectivele instituții au dat recomandări pentru cărți scrise de deținuți.

DNA a deschis dosar penal în cazul cărților scrise de către deținuți și face verificări privind favorizarea făptuitorului, fiind vizați profesori universitari care au coordonat sau validat lucrările, reprezentanții editurilor care le-au publicat și funcționari ai ANP care au propus eliberarea.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) s-au sesizat din oficiu cu privire la suspiciune săvârșirii infracțiunii de favorizarea făptuitorului, în modalitatea ajutorului dat unor persoane condamnate pentru infracțiuni de corupție, în scopul de a îngreuna executarea pedepselor aplicate de instanțele de judecată.

„Potrivit procesului verbal de sesizare din oficiu întocmit de procurori, fapta ar fi fost săvârșită de mai multe persoane care au acționat concertat în scopul de a crea aparența că sunt îndeplinite condițiile legale pentru ca persoanele condamnate să fie liberate condiționat. Dintr-o notă întocmită de Administrația Națională a Penitenciarelor, precum și din datele existente în spațiul public rezultă indicii că, în realitate, aceste condiții nu erau îndeplinite în realitate, iar prin faptele săvârșite s-a urmărit exclusiv favorizarea persoanelor condamnate”, arăta DNA, într-un comunicat de presă transmis marți.

Potrivit procurorilor, printre persoanele condamnate la pedepse cu închisoarea pentru infracțiuni de corupție se regăsesc deținuți care au executat sau urmează să execute cu până la 300 de zile mai puțin decât stabilise instanța de judecată, „exclusiv ca urmare a activității infracționale care face obiectul sesizării din oficiu”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Bărbat dispărut în urmă cu 27 de ani, găsit în pivnița unui vecin
×